“ ”

POMPIERUL: Nu vreţi să vă spun nişte poveşti?

DOAMNA SMITH: Vai, cum să nu, sunteţi o comoară. (îl îmbrăţişează.)

DOMNUL SMITH, DOAMNA MARTIN, DOMNUL MARTIN: Da, da, poveşti, bravo, bravo! (Aplaudă.)

POMPIERUL: Interesant e că poveştile pompierilor sunt toate adevărate şi trăite.

POMPIERUL: Vorbesc despre lucruri pe care le-am trăit pe pielea mea. Realitatea şi numai realitatea. Nimic din cărţi.

DOMNUL MARTIN: Aşa e, nu în cărţi găseşti adevărul, ci în viaţă.

DOAMNA SMITH: Daţi-i drumul!

DOMNUL MARTIN: Daţi-i drumul!

DOAMNA MARTIN: Linişte, începe.

POMPIERUL tuşeşte de mai multe ori: Iertaţi-mă, dar nu vă mai uitaţi aşa la mine. Mă jenez. Ştiţi că sunt timid.

DOAMNA SMITH: Ce comoară de om! (Îl îmbrăţişează.)

POMPIERUL: Încerc totuşi să încep. Dar promiteţi-mi că nu ascultaţi.

DOAMNA MARTIN: Păi, dacă nu ascultăm, n-auzim nimic.

POMPIERUL: La asta nu m-am gândit!

DOAMNA SMITH: V-am zis eu: are suflet de copil.

DOMNUL MARTIN, DOMNUL SMITH: Vai ce copil mic şi scump! (îl îmbrăţişează.)

DOAMNA MARTIN: Curaj.

POMPIERUL: Bine. (Tuşeşte, apoi începe cu o voce tremu-rând de emoţie.) Câinele şi boul, fabulă experimentală: „într-o bună zi, alt bou l-a întrebat pe alt câine: «Tu de ce nu ţi-ai înghiţit trompa? — Pardon, i-a răspuns câinele, am crezut că-s elefant.»