Man becomes aware of the sacred because it manifests itself, shows itself, as something wholly different form the profane. To designate the act of manifestation of the sacred, we have proposed the term hierophany. It is a fitting term, because it does not imply anything further; it expresses no more than is implicit in its etymological content, i.e., that something sacred shows itself to us. It could be said that the history of religions — from the most primitive to the most highly developed — is constituted by a great number of hierophanies, by manifestations of sacred realities.

Dacă omul va uita cu desăvârşire că există moarte, că există un <i>sfârşit</i>, riscăm să ne întoarcem la maimuţe. Explicaţia este simplă: omul activ, omul creator, este excitat mai ales de ideea că într-o zi se va termina totul, că va avea un sfârşit, o odihnă definitivă. Cultivă la maximum conştiinţa acestui sfârşit, şi vei obţine de la oameni cele mai extraordinare eforturi. Cine ştie asta <i>incontinuu</i> este în stare să ridice munţii, este în stare de cele mai crâncene libertăţi, de cele mai curajoase acte.

De atunci nu mai cred în expresia oamenilor. Mi se pare că regulile schimbării feței nu au nimic de-a face cu adevăratele experiențe sufletești. Poate numai ochii, singurii, pot trăda un om.